Sensibilitatea

Cât de frumos eşti Tu, Dragul meu!
(inspiratie din Cântarea Cântărilor...)

Cât de frumos eşti Tu, Dragul meu!
Cine Te iubeşte, aşa cum Te iubesc eu?
Nu mă privi... aşa sunt eu,
Negricioasă de felul meu!
Oile pe câmpuri le-am păzit,
Soarele arid al verii m-a înnegrit!

Hai, vino, Iubitul meu,
Acum când iarna a trecut,
Acum când ploaia a încetat,
Flori pe câmp s-au arătat,
Văzduhul s-a împarfumat
Şi ca mirul vărsat, ca un balsam,
Sufletul mi-a înmiresmat!

Iată-L, auzi-i glasul Celui Drag,
El se opri la mine în prag:
” Scoală-te, porumbiţa Mea,
Ce-ai păscut oile pe stâncă,
Vorba ta e dulce, faţa ta-i plăcută.
Deschide! Haide, mă ascultă,
Până ziua nu se răcoreşte,
Până soarele nu asfinţeşte
Şi întunericul serii nu se înteţeşte”.

Imediat auzind glasul,
Dragului meu, m-am sculat…
Peste tot L-am căutat.
Dar, iată, nu L-am mai aflat...
Sculatu-m-am şi în târg am alergat,
Pe uliţe, prin pieţe, amănunţit
L-am căutat!
Întâlnitu-m-au străjerii,
Cei ce târgul străjuiesc,
Cei ce la ziduri păzesc.

N-aţi văzut, zic eu,
Pe Dragul sufletului meu?
În uşă a bătut şi-a zis:
„Deschide surioară,
Nu Mă lăsa afară!
Capul mi-e plin de roua dimineţii
Şi părul ud de vlaga nopţii.
Haina Mi-am dezbrăcat,
Picioarele Mi le-am spălat”.

El mâna pe fereastră mi-a întins,
Inima în mine mi-a aprins,
Iute să-i deschid... m-am ridicat,
Din mână mir i-a picurat,
Pe închizătoarea uşii mi-l lăsase,
Dar, când să-i deschid uşa, El plecase.

Iată, sufletu-mi încremenise
Când Cel Drag mie-mi vorbise...
N-aţi văzut, zic eu,
Pe Dragul sufletului meu?
Dar, străjerii de-au aflat
Răspuns nu mi-au dat..
Vălul mi l-au luat
Si m-au izbit şi m-au lovit
Si tare m-am mâhnit.

Fete din Ierusalim m-au întrebat:
« Tu, cea mai frumoasă-ntre femei,
Ce are iubitul tău mai mult ca alţi iubiţi,
De inima-ţi frămânţi?... »
Fete din Ierusalim, vă jur,
De-L vedeţi pe Dragul meu,
Daţi-i de ştire,
Că-s bolnavă de iubire.

Iubirea e ca moartea de tare,
Inima aprinsă… rău mă doare.
Săgeţile ei sunt de foc şi nu pier.
Ca flacăra sunt, ca fulgerul din cer!
Nici marea nu poate s-o oprească,
Nici râurile toate, nu pot,
Dragostea să mi-o potolească!

În ţarină un glas de turturea,
Ce cânta pe o rămurea,
Şi-un pui de cerb deodat
Şi-o gazelă am întrebat...
Ei mi-au răspuns duios şi lin:
”Mirele?!... El, mieii şi-i paşte printre crini,
În grădina Lui plină de trandafiri;
Un paradis de rodii cu fructe dulci aromate,
Cu arbuşti ce revarsă miresme minunate,
Mir de nard, şofron şi scorţişoară
Trestie mirositoare.

Crini, aloe şi tămâie
Lângă un izvor de apă vie,
Cu felurime de copaci ce lăcrimează,
Miruri aromate, ce grădina-i parfumează,
Izvorând din ea miere din fagure şi lapte,
Mere dulci, vin şi alte multe feluri de bucate”.

Fete din Ierusalim, El e Intâiul
El e alb şi rumen, aur curat,
Părul negru-nchis şi ondulat!
Ochii Lui sunt porumbei,
Ce trupu-şi scaldă-n lapte !
Obrajii trandafiri, strat de ierburi aromate,
Iar buzele la fel ca roşii crini
În mir mirositor scăldate!

Braţele-i de aur, cu topaze-mpodobite,
Pieptul Lui e scut de fildeş,
Cu safire împletite!
Totul la El e divin!
Trupul e la fel de frumos, ca un crin!
Negrăit de dulce-i gura Lui,
Înfăţişarea?... mai măreaţă ca a Cedrului.

Ieşiţi fete din Ierusalim
Ca să-L priviţi!
Ieşiţi fete din Ierusalim
Ca să-L iubiţi!
Pe Mirele încoronat
De Maica Lui încununat!
Lângă El stau binecuvântaţii Lui,
Ce strălucesc ca razele soarelui!
"Mâncaţi şi beţi", va spune El, oricui...
Fiţi beţi de dragoste la nunta Lui!

Răpeşte-ne, Mire!
Hai, vino şi ia-ne pe toţi,
Pe pajiştea verde,
La masa de ospăţ...
Unde pe acoperişul sălăşluirii,
Sus, drept steag, stă:
“Virtutea Iubirii”