Capitolul 139.

 Imi aduc aminte de o durere mare in sufletul meu, o durere echivalenta cu o lama a unui  cutit. Aproape de infarct. Dar daca tot sint la capitolul confesiuni personale, am sa va impartasesc si voua. Poate ca pe unii ii va misca...poate ca pe unii nu-i va misca deloc....depinde din care unghi vedeti problema.
          Aveam un prieten tare bun din copilarie, un suflet blind, cald, chinuit de familie. Am copilarit impreuna de mici copii. Ne stiam familiile,care practic se spune..."am crescut in ochii lor !". El...a cunoscut o fata. Lucrau amindoi...dar practic nu aveau bani sa se casatoreasca. In zilele noastre de acum,iti trebuie ceva bani ca sa mai poti face o nunta, cit de cit....rezonabila. Aceasta poveste dateaza din 2009-20010. Devenisem cum s-ar spune, vecini de bloc. Eu m-am bucurat ca erau linga mine...ca omul, mai ai cu cine schimba o vorba. Ei stateau cu chirie. Apoi intrebind cind au de gind sa se casatoareasca, au spus ca si acuma,dar nu existau bani de casatorie. Am dorit sa-i ajut cu tot sufletul meu, de fapt sufletul meu imi cere sa fac anumite lucruri. Le fac spontan si nu ma gindesc de doua ori. Iesea din mine acest lucru. Doream si vroiam sa ajut. Multi i-mi spuneau cu buze de argint: "Mama tuturor ranitilor !" dar de fapt intelesul era cu totul altul. I-am ajutat , le-am lasat cardurile cu pensiiile noastre, au avut acces la tot...au facut nunta, binenteles ca banii i-am primit inapoi ca asa a fost conventia. Apoi ei, a trebuit sa se mute de acolo pentru ca trebuia eliberat apartamentul. Apoi le-am propus sa stea la mine, ca tot aveam libere doua camere. Nu le-am pretins, chirie, doar sa-si plateasca...intretinerea si tot ce consuma. Toate au fost bune si frumoase  pina intr-o zi...cind practic nu am inteles nimic. Nu le-am facut nimic,dar nici macar buna ziua nu mi-au mai dat. De fapt...nu ai ce intelege. A doua oara la fel...A treia oara cind am reusit s-o aud la telefon pe ea...a fost..."Nu avem ce vorbi !" Atunci a fost....cind s-a umplut paharul pentru mine. Atunci a fost cind ...L-am intrebat pe Doamne: "Doamne, chiar in halul asta ai suferit si TU?" Atunci a fost pentru prima data cind i-am simtit durerea " Este mai mult decit....coplesitoare !"
 In viata mea....foarte putine lucruri au fost dragute, tatal meu, m-a invatat ca in viata cind prinzi o ocazie sa nu o lasi sa - ti scape din miini. Nu te gindi de doua ori, cind stii ca-i o treaba buna. Ca este posibil, ca a doua oara sa nu-ti mai apara o alta ocazie in cale !  Asta, daca stii sa o apuci ! Acum va spun si voua: " Cind l-ai prins pe Dumnezeu de un picior, apuca-L cu amindoua miinile si nu-i mai da drumul !" Ceea ce se spune prin...popor: " Nu poti avea doi stapini ...si Dumnezeu si pe...Marmota !" Ori unul, ori altul. Cu fundul in doua luntre, nu poti fi . Dar fiecare are Liberul Arbitru:" Ori e Da, ori e Nu. Aici nu poate fi cale de mijloc !" In unele cazuri mai merge cind vrei sa fii....impaciuitor ! Asa am fost eu cind...vroiam sa salvez prea multe lucruri de la dezastru....si m-am ales cu..."traznete de nori!"  In fine....au trecut toate ! Am iertat...tot si toate...pe toti si pe toate ! Acum vad altfel problemele.....dintr-un unghi muult mai placut ! Chiar zimbesc...si am ajuns sa iubesc si...raul.
 Daca raul nu era in viata mea....nu ajungeam sa-l cunosc pe Dumnezeu ! Asa ca ii Multumesc Lui Doamne pentru toate, si ca a avut rabdare cu mine sa trec prin scoala vietii Lui Doamne ! Cea mai buna scoala , e Dumnezeu !